Cumpărături

Ce suveniruri puteţi cumpăra din Praga

Iată doar câteva din recomandările şi sugestiile noastre: obiecte din sticlă sau cristal de Bohemia, jucării din lemn, bijuterii confecţionate cu celebrele rubine ceheşti de culoarea granatului. Păpuşile  şi marionetele sunt în mod tradiţional sculptate manual din lemn sau realizate din ipsos şi se pot dovedi şi ele a fi o alegere bună ca şi suvenir cumpărat din Praga. Un lucru interesant de ştiut este că această tradiţia a cehilor de a sculpta manual păpuşi şi marionete datează încă din secolul al XVIII-lea. Dacă vă doriţi să aduceţi din Praga o sticlă cu o băutură bună, atunci vă recomandăm să cumpăraţi lichiorul Becherovka,  o băutură făcută din plante şi recunoscută pentru proprietăţile sale medicinale, fiind foarte bună la digestie.  Nu în ultimul rând, vă recomandăm ca si suveniruri, bijuteriile ceheşti, realizate de către Jablonex, modelele cele mai apreciate fiind mărgelele şi bijuteriile cu ştrasuri sau cu imitaţii de perle.

Unde să faci shopping în Praga

Palladium

Mall-ul Palladium a fost  inaugurat în 2007 şi este cu siguranţă un complex comercial imens. El are 4 etaje, mai mult de 200 de magazine si peste 30 de restaurante şi cafenele. Putem spune că acest mall are şi o anumită valoare istorică, pentru că el a fost construit pe o fundaţie ce datează încă din secolul al XII-lea.

Localizare şi conexiuni:  Bulevardul Republicii, nr.1, Praga, district nr. 1. Metrou-  linia B, staţia Námestí Republiky.

 

Magazinul de sticlărie şi porţelanuri Moser

Fiind unul dintre cele mai exclusiviste şi mai populare magazine care comercializează obiecte din sticlă şi cristal de Boemia, magazinul Moser Glass a fost inaugurat în 1857 în Karlovy Vary şi de atunci este unul dintre cele mai faimoase lanţuri de magazine din Republica Cehă datorita varietăţii impresionante de modele  de sticlă puse la vânzare. Dacă tot aţi ajuns la Praga, vă  recomandăm să daţi o fugă şi la magazinul deschis in Centrul Vechi, pe strada Na Příkopě, care cu siguranţă vă va impresiona datorită decorului şi unicităţii obiectelor din sticlă Moser, lucrate manual. Magazinul a fost amenajat şi decorat într-un mod cu totul şi cu totul impresionant într-o veche clădire gotică, ce se numea pe vremuri Casa Trandafirului Negru.

Localizare: Na Příkopě 12, Deschis zilnic între orele 10-20

 

Granát Turnov

Granat Turnov este unul dinte cele mai mari lanţuri de bijuterii din Cehia fiind renumit datorită rubinelor sale speciale de Boemia ce au culoarea granatului (roşu închis).  Magazinele Granat Turnov comercializează o gamă largă de bijuterii, ce cuprinde inele din aur şi argint, broşe, butoni şi coliere, toate fiind concepute şi cu câte un mic rubin de culoarea granatului. De asemenea, mai puteţi găsi în aceste magazine,  bijuterii cu perle sau diamante, sau din contră, bijuterii mai puţin scumpe concepute dintr-o piatră semi-pretioasă, de culoare negru-verzui, cunoscută sub numele de piatră de moldavit.

Localizare: Strada Dlouhá 28-30; Program- L-V, 10-18, Sâmbătă, 10 -13

 

Nový Smíchov

Este unul dintre cele mai moderne şi mai populare centre comerciale, dar şi de agrement.  Ca şi suprafaţă, Nový Smíchov este un mall de mărimi impresionanante, căci se întinde pe trei etaje, cuprinde 150 de magazine, un spaţiu cuprinzător destinat restaurantelor şi cafenelelor precum şi un Cinematograf Multiplex. În acest centru comercial veţi găsi magazine cu o gamă foarte variată de produse, pentru toate gusturile şi toate buzunarele, un magazin foarte mare de calculatoare şi accesorii pentru calculatore, precum şi un magazin Carrefour din renumitul lanţ francez cu acelaşi nume.

Localizare şi conexiuni: strada Plzeňská 8, Praga, district nr. 5, Metrou, linia B până la staţia Andel.

 

Fashion Outlet Arena

Dacă vreţi să vă cumpăraţi haine sau încălţăminte ale unor brand-uri renumite, atunci trebuie să ajungeţi şi la centrul comercial Fashion Outlet Arena ce se găseşte în suburbia oraşului Praga.  Aici veţi găsi zeci de magazine ale unor firme bine consacrate ce propun reduceri substanţiale între 30% şi 70% pentru orice tip de produs achiziţionat. Acest outlet este deschis zilnic, între orele 10-20.

Conexiuni: Metrou, linia A până la staţia Hostivar, de unde puteţi lua autobuzul care vă duce direct la Fashion Outlet Arena.



TIP: Free Walking Tour | Dinner on the River Cruise | Cheap Airport Shuttle