Transportul

METROUL PRAGHEZ – un mod rapid de a călătorii prin Praga – este curat şi eficient. Biletele de călătorie pot fi cumpărate în orice staţie de metrou, în hotel etc. Pot fi cumpărate în avans, după care, forte simplu, aparatul special le marchează cu data şi ora îmbarcării.

TRANVAIELE DIN PRAGA : sunt puţin mai încete, însă în schimb oferă un minunat mijloc de călătorie – vedeţi cu mult mai multe. La fiecare staţie de tramvai se află lista cu staţiile liniei respective şi cu orarul cursei.

AUTOBUSLE DIN PRAGA – Deoarece metroul şi tramvaiele din Praga sunt foarte eficiente, autobusele nu sunt folosite frecvent de către turişti. Liniile de autobuse din Praga acoperă în principal zonele periferice ale oraşului. Circulă destul de regulat, zilnic de la ora 5.00 până aproximativ la miezul nopţii. Preţul biletelor de autobus este identic cu cel din întreaga reţea MHD. Noaptea, când autobusele de zi nu circulă, autobusele de noapte circulă în intervale de o jumătate de oră de la miezul nopţii până la ora 5.00.

Taxiurile sunt des întâlnite și destul de scumpe. Taxa oficială pentru taxiurile cu licență este de 40 CZK la pornire, 28 CZK pe kilometru și 6 CZK pe minut de așteptare. Din cauza aceasta, orice călătorie prin centrul orașului – să zicem, de la Piața Vaclav la Castelul Praga – ar costa în jur la 250 CZK. O călătorie în suburbii, în funcție de distanță, ar trebui să fie între 200 și 400 CZK, iar la aeroport între 550 și 700 CZK. Pentru liniștea dumneavoastră, puteți rezerva un taxi online pentru un preț fix, sau chiar un microbuz mai ieftin de la aeroport. În vreme ce numărul șoferilor necinstiți a scăzut în ultimii ani, suprataxările în taxi sunt încă o problemă ocazională, în special printre șoferii adunați în zonele turistice populare.

Trasee de tramvai și metrou folositoare

Liniile de tramvai 22, 17 și 14 sunt cele mai folositoare pentru a te deplasa în centrul Pragăi. Ele trec prin multe din punctele majore de atracție de pe ambele maluri ale râului Vltava astfel încât au devenit o modalitate ieftină, plăcută de a admirare a peisajului. Linia 22 trece de Piața Carol, stațiile Orașului Nou având stații la Národní Třída (lângă Tesco), la Teatrul Național, la Dealul Petřín (Újezd), în Mala Strana (Malostranské náměstí) și continuă spre Castelul Praga și apoi spre Strahov. Linia 17 urmărește malul râului de la Vyšehrad, trece de Orașul Nou (Teatrul Național), apoi de Orașul Vechi (Staroměstská), și de Orașul Evreiesc până la Parcul Letná. Linia 14 pleacă de la Piața Carol către Piața Vaclav până la Piața Republicii și la Parcul Letná. Liniile pot sa aibă trasee alternative vara datorită lucrărilor la drumuri.

Linia verde A este cea mai folositoare pentru turiști deoarece acoperă toate zonele principale ale centrului orașului Mala Strana (Malostranská), Orașul Vechi (Staroměstská) și Orașul Nou – precum și zonele principale de cumpărături din jurul Pieței Vaclav (Můstek și opriri la muzeu).

Când un tramvai oprește, se anunță două nume: numele stației în care te afli și numele stației care urmează. Vizitatorii confuzi, întrebându-se dacă nu cumva și-au auzit strigată numele stației la care trebuie să coboare, sunt celebri pentru motivul că se grăbesc să se dea jos cu o stație mai devreme.

Cum să găsești o legătură către hotelul tău?

Cea mai ușoară modalitate este să vizitezi website-ul Companiei de Transport Public din Praga și să cauți legături de transport în comun. S-ar putea să fie nevoie să folosești numele cehe ale gărilor / stațiilor:

Gara principală din Praga = Hlavní nádraží

Autogara principală = Florenc

Aeroportul Praga = Terminal 1 sau Terminal 2 (în funcție de unde vei pleca / sosi)

Destinație: introdu adresa sau hotelul tău: folosește numele hotelului sau scrie adresa cu numele străzii și alege hotelul din meniu. Sistemul va găsi cea mai apropiată stație.

Dacă preferi transport direct la hotelul tău, s-ar putea să preferi să rezervi în avans un transfer online de la aeroport sau gară. Te va liniști să știi că, la sosire, vei fi așteptat de șoferul tău.

De unde să obții mai multe informații despre transportul public?

Pentru mai multe informații despre sistemul de transport praghez, vizitează centrele de informare menționate mai jos. Pliantele de informare sunt disponibile în engleză, germană, franceză și rusă.

Liniile de metrou A și C, din stația din pasajul Muzeum. Deschis zilnic 7 A.M. – 9 P.M.

Linia de metrou B, din stația din pasajul Můstek, sub piața Jungmannovo. Deschis de luni până vineri 7 A.M. – 6 P.M.

Linia de metrou B, din stația Anděl. Deschis de luni până vineri 7 A.M. – 6 P.M.

Linia de metrou C, din stația Nadraží Holešovice. Deschis de luni până vineri 7 A.M. – 6 P.M.

Aeroportul internațional Vaclav Havel, terminalele Sever I și II. Deschis zilnic 7 A.M. – 10 P.M.

Biroul central al Companiei de Transport Public Praghez se află pe Na Bojišti 5, nu departe de stația de metrou I.P. Pavlova, aflată pe linia C (roșu).

Aeroportul Praga

Aeroportul internațional Praga Ruzyně se află la o distanţă de cca. 17 km. de centrul oraşului. Drumul cu autoturismul până în centru durează aproximativ 20-30 minute, iar cu mijloacele de transportul în comun în jur de 55 minute. Petru transportul de la aeroport se poate folosi transportul în comun cu autobusul, urmat de transbordarea la metrou. De asemenea, se mai poate folosi şi serviciile de taxi şi maxi-taxi al aeroportului (vă recomandăm să faceţi o rezervare on-line la compania Prague Airport Transfers).

Aeroportul este împărţit în două părţi, aşa numite aeroportul vechi şi aeroportul nou. În partea veche se află terminalul pentru zborurile particulare (Terminal 3 General Aviation, prescurtare T3), iar în partea nouă terminalele 1 şi 2 (prescurtare T1 şi T2).

Back to top button