Home / Excursii de o zi / České Budějovice

České Budějovice

Ceske BudejoviceSituat la 160 de km la sud de Praga, České Budějovice este un oraș-fortăreață medieval bine întreținut cu o istorie impresionantă. A fost fondat în 1265 de Otakar II, care dorea un bastion la confluența râurilor Vltava și Malše pentru a proteja sudul Boemiei de orice armată invadatoare. Din păcate, Otakar a fost omorât în 1278 în bătălia de pe Câmpul Moraviei și, ca urmare, orașul a fost devastat de familia rivală Vítkovic. În mod surprinzător însă, České Budějovice a fost construit în continuare după planurile inițiale ale lui Otakar.

În secolul al XV-lea, Revoluția Husită a măturat totul de-a lungul Boemiei de sud. Cu o singură excepție. Populația majoritar catolică din České Budějovice a rămas fidelă regelui și, în schimbul loialității sale, orașul s-a dezvoltat într-unul dintre cele mai importante și mai bogate orașe din Boemia. Averea orașului České Budějovice, care a durat până pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, s-a concretizat în construirea de clădiri impresionante din punct de vedere arhitectural. Vechile clădiri gotice au început să primească un aer nou, Renascentist, s-a construit o nouă primărie și înfloritoarea Masné Krámy (Piața Veche) a fost reconstruită. Guvernându-le pe toate de deasupra, era un nou turn de 72 de m (236 picioare), numit Černá věž (Turnul Negru). Din păcate, Războiul de Treizeci de Ani, ce a durat între 1618 și 1648, și un incendiu major din 1641 au pustiit o mare parte din oraș, lăsând abia câteva clădiri neatinse. Spre norocul orașului České Budějovice, Imperiul Habsburgic a venit în salvarea acestuia în secolul al XVIII-lea și a construit clădiri baroce, care rezistă până azi.

În zilele noastre, České Budějovice este cunoscut mai puțin ca protector al Boemiei și mai mult ca orașul care stă la originea berii Budweiser și ca oprire obligatorie pentru orice tur al Europe centrat pe bere. Chiar dacă nu bei bere, ritmul lent al orașului, atmosfera relaxată și arhitectura fascinantă fac din České Budějovice o destinație care merită o oprire. Acest fapt este valabil în special dacă explorezi sudul Boemiei sau dacă te îndrepți spre Austria.

Praga la / de la České Budějovice. Rezervă online  un microbuz confortabil de transfer.

 

Explorarea orașului

Poți vizita ușor České Budějovice într-o zi sau o jumătate de zi, înainte de a continua spre Český Krumlov. Centrul orașului este dominat de Náměstí Přemysla Otakara II, o piață pietruită care este una dintre cele mai mari piețe din Europa Centrală. Fântâna ornată a lui Samson, o fântână din secolul al XVIII-lea care era odată sursa principală de apă a orașului, este una dintre cele mai importante atracții ale pieței. Reprezintă, de asemenea, un bun loc unde te poți odihni și privi oamenii care trec.

Black TowerDinspre Fântâna lui Samson, privește spre colțul din sud-vest al Náměstí Přemysla Otakara II, către primăria orașului České Budějovice. Aceasta este o structură elegantă barocă, construită de Martinelli între anii 1727 și 1730. În partea de sus a clădirii, statuile lui Dietrich, de dimensiuni mai mari decât în viața reală, reprezintă virtuțile civice: justiția, curajul, înțelepciunea și hărnicia.

Černá Věž (Turnul Negru), simbolul de 70 de m (236 picioare) al České Budějovice, se află la un bloc spre nord de piață. Turnul a fost construit în secolul al XVI-lea, și e vizibil din aproape orice parte a orașului. Urcușul până în vârful turnului merită categoric, pentru priveliștea uluitoare asupra orașului și a zonelor învecinate. Turnul este deschis de la 10 AM la 6 PM, de marțea până duminica, din noiembrie până în martie, și zilnic din aprilie până în octombrie. Taxa de intrare este de 30 CZK pentru adulți și 20 CZK pentru copii și seniori.

Biserica Sf. Nicolae se află lângă Turnul Negru. Această biserică din secolul al XIII-lea a fost bastionul romano-catolic în timpul Revoluției Husite din secolul al XV-lea și reprezintă una dintre cele mai importante atracții din České Budějovice. Nu ar trebui să ratezi flamboiantul interior baroc, în tonuri de alb și crem, care a fost conceput în secolul al XVII-lea. Biserica Sf. Nicolae este deschisă zilnic de la 9 AM la 6 PM.

În jurul Orașului Vechi

Aleile mici și înguste ce pornesc din piața mare sunt excelente pentru vizitarea orașului. Nu departe de aceasta, poți vedea câteva bucăți de fortificații gotice încă în picioare, cea mai importantă fiind Turnul Rabenštejn (Intrarea 40 CZK. Deschis 10 AM – 6 PM luni-vineri, 9 AM – amiază sâmbătă). Alte locuri includ Turnul Fecioarei de Fier și  Biserica Sacrificiului Fecioarei, cu o fostă mănăstire dominicană.

 

Vizită la Budějovický Budvar (Berăria Budweiser)

În partea de nord a orașului České Budějovice se află un altar pentru cei care se roagă la zeii nectarului arămiu. Aici este locul unde Budějovický Budvar, berăria originală Budweiser, își are singura fabrică. Deschisă în 1895, Budvar se bazează pe mai bine de 700 de ani de tradiție locală în fabricarea berii pentru a produce una dintre cele mai bune beri din lume. Aceasta este o bere tradițională Pilsner, și nu s-au schimbat prea multe aici în ultimii 100 de ani. Vei descoperi că este fascinant să privești cum sticlele murdare și vechi sunt transformate în seturi ambalate în carton pe măsură ce înaintează pe curelele liniei de producție din camera principală.

Budějovický Budvar oferă tururi cu ghid de o oră de lunea până vinerea, la ora 2 PM, între aprilie și octombrie. În timpul restului anului, tururile sunt disponibile la ora 2 PM, de marțea până vinerea. Tururile sunt oferite în cehă, engleză și germană. De regulă, este OK dacă apari pur și simplu, dar e o idee bună să suni înainte la Centrul de Vizitatori Budvar pentru a-ți rezerva un loc într-unul dintre tururi. Tururile costă 100 CZK de persoană. Vizitează www.budweiserbudvar.cz pentru mai multe detalii.

Berăria se află la 3 km nord de piața principală. Pentru a ajunge aici, ia troleul nr. 2 sau un taxi din piața orașului pentru aproximativ 150 CZK.

 

Evenimente

În luna august, České Budějovice găzduiește cel mai mare Show Agricol Internațional al țării, ca, de altfel, și alte expoziții și festivaluri mai mici pe durata întregului an. Aceste festivaluri oferă oportunități excelente, în special persoanelor urbane de a cunoaște interesul pentru ferme din Republica Cehă. Vizitează www.vcb.cz pentru detalii.

 

Centrul de Informare Turistică

Centrul de informare turistică din České Budějovice se află în Náměstí Přemysla Otakara II, lângă primăria istorică. Dispune de hărți și ghiduri și te poate asista în găsirea unui spațiu de cazare. Biroul este deschis de luni până vineri de la 9 AM la 6 PM, sâmbăta de la 8.30 AM la 5 PM, și duminica de la 10 AM la 4 PM. Iarna, biroul este deschis lunea și miercurea de la 9 AM la 5 PM; marțea, joia și vinerea de la 9 AM la 6 PM; și sâmbăta de la 9 AM la 1 PM. Centrul de informare are și internet gratuit. Vizitează www.c-budejovice.cz pentru mai multe informații.

 

Orientare

Majoritatea hotelurilor, a restaurantelor și a atracțiilor pot fi găsite în jur la centrul circular Staré Město (Orașul Vechi) din České Budějovice și Náměstí Přemysla Otakara II, cea mai mare piață pietruită din Republica Cehă.

 

Cum ajungi

 

 Trenurilor expres zilnice din Praga le ia cam două ore jumătate să ajungă în České Budějovice. Taxa este de 320 CZK pentru un bilet la clasa I și 222 CZK pentru un bilet la clasa a II-a.

Mai multe autobuze expres care pleacă din autogara din Praga Roztyly , lângă linia de metrou C au nevoie de trei ore ca să ajungă în České Budějovice. Biletele costă 160 CZK. O altă opțiune este să iei Autobuzul Studențesc, care oprește în České Budějovice în drumul său spre Cesky Krumlov. Cumpără bilete de la șoferul autobuzului.

Dacă mergi cu mașina, ieși din Praga spre sud pe drumul expres D1 și ieși pe Austostrada E55, care merge direct la České Budějovice. Călătoria durează aproximativ o oră jumătate.

[mappress mapid=”90″]

 

Sugestie: Castelul Hluboká este o destinație populară de o zi, cu plecare din České Budějovice. Autobuzele pleacă din piața mare către Hluboká nad Vltavou la intervale între 30 și 60 de minute. Călătoria durează aproximativ 20 de minute.

PAT

Check Also

Český Krumlov

Situat la 180 km de Praga, este unul dintre puţinele oraşe care îşi mai păstrează natura medievală. }n încântătoarea provincie din sudul Boemiei, Český Krumlov se cuibăreşte la o cotitură a râului Vltava. Oraşul este numit perla Boemiei. Centrul său istoric a fost indexat în 1992 pe Lista UNESCO a Moştenirilor Culturale şi Naturale ale Lumii. Oraşul este dominat de două mărci ale culturii naţionale – castelul şi biserica gotică Sf. Vitus.