Excursii de o zi și Drumeții

Karlovy Vary

Karlovy VaryKarlovy Vary merită cu siguranţă statutul de al doilea cel mai vizitat oraş din Republica Cehă. Acest faimos oraş balnear se află la 130 km de Praga, în partea vestică a Boemiei. Karlovy Vary şi-a câştigat reputaţia datorită descoperirii izvoarelor minerale fierbinţi, a căror istorie vine de undeva din Evul Mediu. Ca să fim mai precişi, oraşul a fost descoperit de Carol al IV-lea la o vânătoare de cerbi, la mijlocul secolului al XIV-lea. În 1522, Dr. Payer din Loket a stabilit proprietăţile acestor ape într-un tratat de medicină, şi astfel li s-a dus vestea. Pe la finele secolului al XVI-lea, erau mai mult de 200 de clădiri balneare, însă aspectul oraşului de azi este datează în mare parte din secolul al XIX-lea.

Transport Praga –  Karlovy Vary. O alternativă pentru tren sau autobuz. Rezervă ieftin un microbuz pentru transport de la ușă la ușă.

Karlovy Vary

Astăzi, oraşul este admirat de zeci de mii de vizitatori anual, fără a menţiona pacienţii şi străinii care urmează tratamente în amplasamentele balneare locale. Apele minerale sunt folosite mai ales în cure de băut – cea mai importantă parte a tratamentului balnear. Sunt 12 izvoare fierbinţi în folosinţă şi veţi avea ocazia să le gustaţi. Cel mai cunoscut izvor este Vridlo – apa minerală vindecătoare ţâşneşte până la 10 m înălţime. Este şi cel mai fierbinte, la 72°C.

Multe personalităţi faimoase au vizitat oraşul, inclusiv: Ludwig van Beethoven, Frederic Chopin, Franz Liszt, Johann Wolfgang Goethe, Friedrich Schiller, Aleksei Tolstoi, Antonín Dvořák etc. Karlovy Vary are o arhitectură istorică şi modernă impresionantă, şi cele mai frumoase colonade. Este un oraş unde frumuseţea naturii şi luxul balnear se împletesc armonic. Vă puteţi plimba de-a lungul colonadelor pentru a admira numărul mare de clădiri interesante, bucurându-vă de confortul celor mai bune restaurante. Vă puteţi plimba prin liniştitele şi frumoasele parcuri balneare.

faimosul Festival InternaţionalKarlovy Vary nu este numai locul de întâlnire pentru faimosul Festival Internaţional de Film, ci şi pentru un festival de lungă durată dedicat promovării industriei turismului prin film. Nu este întâmplător faptul că artişti proeminenţi, oameni de afaceri şi bancheri vizitează Karlovy Vary, şi că un număr din ce în ce mai mare de tineri şi susţinători ai unui stil de viaţă sănătos sunt atraşi de staţiunea balneară. Îngrijirea balneară tradiţională este unul dintre atributele oraşului Karlovy Vary. Noile programe de relaxare şi stil de viaţă sănătos, însă, devin tot mai populare. De exemplu, zona Karlovy Vary a devenit un adevărat paradis pentru cei care joacă golf. Dacă tot pomenim motivele, trebuie să subliniem că oraşul Karlovy Vary este renumit pentru băutura din plante medicinale denumită Becherovka, după doctorul care a inventat reţeta când lucra în staţiunea balneară la începutul anilor 1700.

Atracţii în Karlovy Vary

E uşor să vă deplasaţi pe jos, trebuie numai să urmaţi direcţia canalului care vă va purta prin locurile de interes cum ar fi Izvorul Termal, Colonada Morii, Grandhotel Pupp şi o mulţime de buticuri, magazine de cadouri, cafenele şi restaurante.

Sticlăria Moser, Karlovy Vary, Kpt. Jaroše 19, www.moser-glass.com

Expoziţia include prezentări istorice, unelte de sticlărie, medalii, decoraţii, dar şi documente istorice, fotografii, exemple de design şi cataloage cu materiale istorice de reclamă. O altă parte a muzeului este dedicată suveranilor şi celebrităţilor care formau clientela pentru mărfurile lui Moser. Oameni care suflă în tuburi şi se fac foarte roşii la faţă: cehi, britanici, germani sau ruşi; foarte impresionant şi o idee excelentă pentru a vă încălzi în timpul unei excursii iarna. Muzeul este deschis luni – vineri 8:00 – 17:30, sâmbătă 9:00 – 15:00. 50 CZK costă intrarea la sticlărie, iar intrarea la muzeu este gratuită.

BecherovkaMuzeul Jan Becher, Karlovy Vary, T.G. Masaryka 57, www.janbecher.cz

Faceţi turul fabricii unde este produsă această specialitate cehă deosebită prin înmuierea sacilor cu amestecuri de plante medicinale în alcool, lăsând apoi amestecul să se matureze în butoaie enorme de stejar. Deschis 9:00 – 17:00. Intrarea: 100 CZK.

Grandhotel Pupp. Fără îndoială merită să vizitaţi frumosul Grandhotel Pupp. Hotelul nu se află departe de clădirea teatrului, în piaţa Mírové din Karlovy Vary. De când a fost construit în 1895 a suferit reconstrucţii şi, când proprietarii au recurs la unirea clădirilor, a fost amenajat pentru a oferi oaspeţilor confort şi lux. Hotelul găzduieşte stelele Festivalului de Film de la Karlovy Vary jucând un rol important în filmul cu James Bond „Casino Royale”. www.pupp.cz

Zámecký vrch – Castelul de pe deal a fost dezvoltat şi integrat în complexul de clădiri Zamecke Lazne (băile castelului). Structura a fost proiectată de arhitectul Ohmann. Arhitectura clădirii este eclectică, cu numeroase elemente şi ornamente Art Nouveau.

– Telecabină până la punctul de observare Diana, pentru a vă bucura de o privelişte senzaţională de 360 de grade asupra întregului oraş şi a împrejurimilor

– Biserica Rusească Ortodoxă Sfinţii Petru şi Pavel, construită într-un stil similar cu acela de la catedrala din Ostankino, Moscova

– Teatrul Municipal, doar una din numeroasele clădiri proiectate de arhitecţii Fellner şi Helmer

– Kilián Ignác Dientzenhofer a proiectat Biserica barocă Sf. Maria Magdalena

Cum ajungeţi

Autobuzele pleacă din autogara Florenc la intervale de aproximativ o oră, cu oprire pe drum în staţia Dejvicka şi la aeroport. Călătoria durează 2 ore şi 15 minute (2,5 ore pe trafic mai intens). Din păcate nu există legătură directă cu trenul şi de aceea durează de două ori mai mult, aproape 5 ore. Biletul de autobuz costă în jur de CZK. Distanţa: 130 km vest de Praga.

Vă recomandăm: înscrieţi-vă pentru excursii private de 7 sau 10 ore sau tururi comune cu autobuzul, plecări zilnice (mai multe detalii aici).

Articole Conexe

Back to top button