Home / Restaurante / Berea cehă

Berea cehă

‘Pivo’ – băutura cehă de culoarea chihlimbarului

Berea cehăBerea cehă este faimoasă în întreaga lume, fiind apreciată de cehi deopotrivă. Timp de mai multe secole, berea cehă a fost cea mai bună. Aroma deosebită a berii cehe vine din hameiul de Boemia, cules manual. Republica Cehă este cel mai mare consumator de bere la nivel mondial (153.6 litri anual pe cap de locuitor), mai mult chiar decât Germania. Aceasta înseamnă că fiecare adult consumă în medie 1l de bere pe zi. Cea mai mare parte a berii produse la Praga este bere lager, cele mai cunoscute mărci fiind Pilsner Urquell şi Budvar (Budweis). Nu vă lăsaţi induşi în eroare de nume – berea americană, Budweiser şi berea cehă, Budvar, nu au nimic în comun. Printre mărcile cehe cele mai populare se numără Gambrinus, Staropramen, Krusovice, Radegast şi Velkopopovicky Kozel. Dacă vreţi să gustaţi mărcile locale, fiecare cu gustul specific, încercaţi berăriile mici ca NovoMestsky Pivovar care produc Flek (bere neagră). O altă bere neagră de tip ale – Velvet, este produsă de Berăriile Praga în Ostrava. Dacă vă place Guinness, încercaţi berea cehă Kelt. Pe lângă fabricile de bere, mai există peste douăzeci de restaurante care funcţionează ca micro-producători de bere, unde puteţi urmări procesul de fabricaţie. Cel mai cunoscut este U Fleku, unde se face bere din 1499. Berea este servită de obicei la jumătate de litru, dacă nu cumva cereţi o bere mică (0.3l). Cehii preferă în general berea light, dar în multe pub-uri puteţi cere bere neagră, mai dulce, sau mixtă.

 

Procentul de alcool

De obicei găsiţi bere la draft, care se numeşte popular „desítka“ (zece) – având un conţinut de până la 4 % alcool şi bere „lager“ care se numeşte „dvanáctka“ (doisprezece), cu un conţinut de aproximativ 5,5 % alcool. Ocazional, veţi găsi şi bere specială, cu un conţinut mai mare de alcool.

 

Tipuri de bere ceha si dimensiunile ei

La origine, berile cehe sunt impartite in draft, lager si beri speciale, in functie de concentratia de malt continuta.  Insa, acum, un nou sistem a fost introdus, care este mult mai comun in celelalte tari ale Uniunii Europene. Berea ceha se incadreaza acum intr-una dintre cele patru grupe, catalogate in functie de culoare— deschisa (světlé), semi-intunecata (polotmavé), intunecata (tmavé) and taioasa (rězané). In cadrul acestor grupe sunt alte 11 subgrupe, categorisite in functie de masura de alcool, zahar, continutul de grau si drojdie, precum si in functie de metoda de preparare finala a berii. In mod confuz, pub-urile folosesc in continuare vechiul sistem de categorisire in functie de gravitatia originala (concentratia de malt continuta).

O jumatate de litru de bere  (echivalentul aproape a unei halbe) se numeste velké mare), si o treime dintr-un litru (mai mult decat o jumatate de halba) se numete malé (mica).

 

Atmosfera din pub-urile cehe

Berea se bea în pub-uri cu fum, cu feţe de masă pătate şi chelneri ursuzi care încearcă să vă înşele. Dacă beţi mai puţin de şase halbe de jumătate de litru veţi părea suspect – însă după zece puteţi pleca cu mândria intactă.

 

Sfat cu privire la excursia la berărie

Majoritatea producătorilor de bere permit vizite şi puteţi gusta berea chiar de la sursă.

 

Festivalul berii cehe Praga

Gustaţi din cele mai bune sortimente de bere cehă, de bucătărie cehă, produse de carmangerie şi panificaţie. website

 

Scurtă istorie a berii cehe

Înainte de 1842 berea era neagră şi tulbure, până când un inspirat maestrul berar a creat prima bere blondă din lume. Această descoperire inovatoare s-a petrecut în oraşul Pilsen, pe teritoriul actualei Republici Cehe; oraşul şi berea au dat numele noului stil de bere – Pilsner. Amatorii de bere din întreaga lume vin la Plzeň, care a devenit un fel de Mecca a berii. Aici veţi afla de ce consumul total de bere din Republica Cehă – 160 litri pe cap de locuitor, este cel mai mare din lume.

PAT

Check Also

Restaurante recomandate

Céleste - Acesta are una dintre cele mai bune oferte de bucătărie franceză din Praga şi este situat la ultimul etaj al uneia dintre cele mai faimoase embleme arhitecturale moderne din Praga: „Casa care dansează”. Priveliştea asupra oraşului este uluitoare atât din sala interioară a restaurantului cât şi de pe terasa de pe acoperiş. Este un loc popular între parveniţi. Vă recomandăm peşte lutjanus roşu à la Provençal, tournedos de boeuf cu sos Béarnaise şi iepure tânăr în sos de muştar.