Home / Istorie / Epoca de aur a lui Carol al IV-lea

Epoca de aur a lui Carol al IV-lea

În 1306, Ioan de Luxembourg a fost ales Rege al Boemiei, mai ales din cauza căsătoriei sale cu o prinţesă şi a faptului că era fiul lui Henric al VII-lea, împărat al Sfântului Imperiu Roman. El venea foarte rar la Praga, însă, în ciuda acestui fapt, a devenit o figură legendară după moarte. Acest lucru se datorează faptului că a luptat până la moarte alături de francezi în 1346, în bătălia de la Crécy, chiar dacă era orb.

Alături de Ioan a luptat Carol (născut Václav) – un om care ulterior a devenit una dintre cele mai faimoase figuri legendare ale Boemiei. După ce a fost ales rege, a fost ales şi Împărat al Sfântului Imperiu Roman şi a început să transforme Praga în capitala sa imperială. A făcut din Praga un arhiepiscopat; apoi a început să construiască o catedrală în oraş, care urma să fie numită Sf. Vitus. În acelaşi timp a fondat prima universitate din Europa Centrală, numită Universitatea Carol. Alte realizări includ înfiinţarea Oraşului Nou, construirea castelului Karlštejn (conceput pentru a găzdui bijuteriile coroanei) şi reconstruirea Vyšehrad-ului şi a unei părţi din fortificaţiile medievale.

În 1378, Carol a murit şi totul a început să se destrame. Succesorul său a fost fiul său, Václav al IV-lea, iar acesta era un conducător slab care a permis iscarea tensiunilor sociale şi religioase care au adus Pragăi o seamă de neajunsuri financiare şi culturale. De asemenea, a permis ridicarea predicatorului ceh Jan Hus.

PAT

Check Also

Începuturile dinastiei Přemyslid (870-1306)

În arhivele romane, istoricii au depistat istoria Boilor care erau un trib celtic din zona Pragăi de azi – un pământ pe care ei îl numeau Boiohaemum (puteţi recunoaşte similaritatea fonică cu „Boemia”, aceasta fiind etimologia numelui). Însă, prin secolul al VI-lea, triburile slave au înlocuit populaţia celtă din zonă. Dinastia Přemyslid este prima dinastie notabilă din zona pe care azi o numim Praga, iar primii membrii cunoscuţi au fost prinţul Bořivoj şi soţia sa Ludmila, care au fost convertiţi la creştinism de către sfinţii Chiril şi Metodie, care veneau din Bizanţ. Nu a durat însă mult până când religia ortodoxă bizantină a fost înlocuită de creştinismul roman, mai ales datorită legăturilor Boemiei cu Vestul Europei. În timpul prinţului Bořivoj familia şi-a mutat rezidenţa la Hradčany.